luni, 31 martie 2014

Medicii critică abordarea Organizaţiei Naţiunilor Unite privind controlul global al drogurilor


O întâlnire la nivel înalt a ONU cu privire la politica internaţională asupra drogurilor, s-a încheiat săptămâna trecută cu doctorii plângându-se de lipsa unui progres în privinţa problemelor de sănătate. Un număr din ce în ce mai mare de medici cer să fie adoptată o abordare având ca prioritate sănătatea ca piatră de temelie a politicii globale privind drogurile, conform unei conferinţe la nivel înalt a ONU, eveniment unde s-a pus accentul pe ceea ce criticii numesc că fiind eşecuri continue ale strategiilor instituţiilor internaţionale de a face faţă problematicii globale a drogurilor.


Întâlnirea la nivel înalt la cea mai recentă sesiune anuală a Comisiei pentru Substanţe Narcotice (CND)—organismul cheie pentru întemeierea politicilor cu privire la controlul internaţional al drogurilor – care a avut loc în Viena la începutul acestei luni - a revizuit unde se află ONU în procesul de a îndeplini obiectivele sale de a face faţă problemei globale a drogurilor, premergătoare unei Sesiuni Speciale care va aborda problema drogurilor, sesiune a Adunării Generale a ONU  în 2016.


O declaraţie comună a ministerelor asupra acelui progres scrisă în timpul conferinţei a dezamăgit grupurile societăţii civile şi doctorii care presau pentru o revizuire a politicilor existente cu privire la droguri. Eşecul de a adresa asemenea problematici cum ar fi pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni legate de droguri şi fără o includere a termenului harm reduction (reducerea riscurilor) - pentru că este inacceptabil pentru ţări că Rusia care au o abordare foarte dura cu privire la droguri – nu a făcut decât să reafirme angajamentele anterioare.


Chris Ford, fondatorul şi directorul clinic al organizaţiei non guvernamentale Internaţional Doctors for Healthy Drug Policies (IDHDP)- Organizaţia doctorilor internaţionali pentru politici sănătoase în problematica drogurilor - a transmis publicaţiei The Lancet: “ Declaraţia s-a dorit să fie un nou consens (între ţările membre ONU) dar din păcate a fost o porcărie şi a arătat tuturor că mai avem încă multă muncă de făcut”. Grupurile societăţii civile care lucrează cu utilizatorii de droguri aduc argumente de ani de zile în faţa organizaţiilor că CND sau UNODC se ţin cu dintîi de o abordare tradiţională criminală punitivă în faţă unor problematici globale cu drogurile, dovezile ştiinţifice arătând clar că această abordare nu funcţionează. Ford a declarat: „ Ştim că războiul mondial împotriva drogurilor a eşuat şi că acest lucru are consecinţe devastatoare asupra indivizilor şi comunităţilor din toată lumea. Sume enorme de bani au fost cheltuite pentru criminalizare şi măsurile represive au eşuat să scadă oferta sau consumul”.

„Dar acestea au făcut rău consumatorilor de droguri, au împiedicat progresul cand s-au luat măsuri  în sănătatea publică pentru reducerea infecţiilor cu HIV şi HCV, au limitat terapia de substituţie cu opioide, şi au prevenit alte măsuri de reducere a riscurilor să fie accesbile tututor celor care au nevoie de ele. Politicile cu privire la droguri sunt folosite în multe ţări pentru a justifica opiniiile prejudiciate moralizatoare ale oamenilor şi ale guvernelor”.

Conferinţa în sine a pus accentul asupra faptului că un număr de state membre gândesc la fel şi se despart de politicile standard ale ONU împotriva drogurilor. Unii delegaţi din anumite ţări au vorbit în mod deschis despre costurile economice, umane şi de sănătate publică a ceea ce ei văd ca un război eşuat împotriva drogurilor. Conferinţa s-a ţinut pe un fundal de reforme recent adăugate sau planificate cu privire la politicile statelor individuale cu privire la droguri. În decembrie 2013, Uruguay a devenit prima ţară din lume care a legalizat vânzarea comercială de marijuana şi care a reglementat producţia acesteia. Vânzările comerciale de marijuana au început în SUA în statul Colorado iar în iunie vor începe în statul Washington.

Dar ONU a devalorizat aceste reforme - cu câteva zile înainte de începutul conferinţei din Vienna, directorul executiv la UNODC, Yury Fedotov a spus că legalizarea de canabis din Uruguay nu a reprezentat o „soluţie în a face faţă problemelor globale cauzate de droguri”. Uruguay şi-a aparat acţiunile intrerprinse că fiind în interesul populaţiei. Într-o comunicare adresată The Lancet, Diego Canepă, secretarul adjunct al biroului preşedintelui Uruguayului Jose Mujica, a spus: „ Credem că în termenii politicilor noastre de sănătate, aceasta este cea mai bună opţiune pentru Uruguay. Credem că prohibiţia nu reprezintă răspunsul şi există dovezi covârşitoare care indică că aceasta a fost o mare greşeală în ultimii 40 de ani”.

Părerile în rândul comunităţii medicale cu privire la legalizarea drogurilor sunt împărţite. Dar Sebastian Saville, directorul executiv al IDHDP, a spus publicaţiei The Lancet în timpul conferinţei CND, că orice ar crede doctorii la nivel individual cu privire la această problematica, ceea ce au agreat membrii organizaţiei sale este că politică globală asupra drogurilor are nevoie să fie reformată cu o abordare bazată pe sănătate aflată în inima lucrurilor. IDHDP, o organizaţie care câştigă noi membri în fiecare zi şi speră să aibă peste 5000 în 2016, crede că o schimbare în politica globală asupra drogurilor poate fi realizată dacă profesioniştii medicali îşi spun părerea.

„ Doctorii şi profesioniştii medicali sunt de cele mai multe ori persoane foarte respectate şi de încredere în societate iar opiniiile lor au o anumită greutate, atât printre oameni cât şi printre politicieni” a spus Saville". Dacă ei, persoanele care se ocupă de efectele utilizării de droguri la un nivel practic şi clinic, îşi spun părerea cu o voce puternică, va fi mult mai dificil pentru politicienii care se pronunţă în lupta împotriva drogurilor să nu ţină cont de dovezile care arată clar că o abordare bazată pe sănătate la problematica drogurilor este mult mai eficientă decât politicile curente cu privire la droguri”.

Sursa de unde a fost preluat şi tradus articolul scris de Ed Holt: EATG News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu