joi, 16 februarie 2012

Ce garantii ar trebui sa ofere statul persoanelor conduse la sectie


Privarea de libertate funcţionează din momentul împiedicării persoanei de a părăsi locul unde a fost oprită. Și din acest moment este nevoie de reglementări clare pentru poliţie şi de un minim de garanţii pentru persoana chestionată, în primul rând dreptul de a nu răspunde întrebărilor ce nu au legătură cu stabilirea identităţii.
Conducerea la secție pentru identificare este considerată o privare de libertate și de Protocolul Opţional la Convenţia Împotriva Torturii (OPCAT), adoptat în 2002 de Adunarea Generală a ONU și ratificat ulterior și de România.
OPCAT oferă o definiţie simplă şi explicită a privării de libertate şi anume împiedicarea unei persoane de a părăsi un loc atunci când doreşte, indiferent de autoritatea care ia această măsură. Dintre toate formele de privare de libertate cea mai puţin şi mai vag reglementată este conducerea la secție, practică relativ curentă în toate ţările UE. Este perioada în care persoanele pot fi expuse riscului de a fi constrânse – fizic şi/sau psihic – să dea informaţii poliţiştilor. Chiar dacă după verificări persoanei i se permite să plece, pentru acest gen de privare de libertate ar fi normal să funcţioneze unele garanţii pentru persoana condusă (registre de evidenţă, eventual înregistrări audio-video, adeverinţă la părăsirea sediului, interdicţia pentru poliţişti de a lua vreo declaraţie şi de a încerca să obţină informaţii de altă natură decât cele privind identitatea persoanei etc.) .

Medicii trec cu vederea agresiunile asupra persoanelor reținute

În urma vizitei efectuate în România, în septembrie 2010, Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) a făcut câteva recomandări Guvernului României, pentru sporirea garanțiilor acordate persoanelor private de libertate. Acestea vizează dreptul la asistență medicală pe perioada privării de libertate, cu asigurarea confidențialității examenului medical, asistență juridică și posibilitatea de a-și anunța familia.
În raportul asupra vizitei din 2006, CPT subliniase rolul important ce ar reveni personalului medical în prevenirea relelor tratamente din partea forţelor de ordine şi emisese o serie de recomandări vizând îmbunătăţirea procedurilor de depistare şi semnalare a rănilor observate la persoanele aflate în aresturile poliţiei.
Autorităţile române au afirmat atunci că s-au adoptat unele dispoziţii legale pe această temă.
Constatările din timpul vizitei CPT din 2010 au arătat că măsurile nu erau suficiente şi că mai erau multe de făcut. De exemplu, consultarea dosarelor a dovedit că informaţiile consemnate în fişe erau, în cel mai bun caz, succinte; de pildă, menţionarea unui traumatism nu era însoţită de nicio precizare a circumstanţelor în care s-ar fi produs. În plus, medicii nu semnalau autorităţilor judiciare competente semnele de violenţă şi agresiuni, dacă le observau, şi se mulţumeau să asigure îngrijiri de primă necesitate.
Puţine progrese s-au înregistrat în privinţa informării asupra drepturilor persoanelor private de libertate. Cel mai adesea, persoanele private de libertate erau informate asupra drepturilor lor în momentul primului interogatoriu, ce poate avea loc şi după câteva ore de la începutul privării de libertate. În plus, s-a mai constatat că unele persoane private de libertate nu au înţeles informaţiile furnizate cu privire la drepturile lor. CPT face apel la autorităţile române să ia măsurile necesare pentru a garanta că toate persoanele private de libertate de către poliţie, indiferent de motive, vor fi informate asupra drepturilor lor (în special: anunţarea rudelor, acces la avocat, acces la doctor) din chiar primul moment al privării de libertate (adică din momentul aducerii la sediul poliţiei), prin înmânarea unei note ce enumeră aceste drepturi într-o manieră simplă. Persoanele respective trebuie invitate să semneze o declaraţie ce atestă că au primit nota. În plus, este important ca funcţionarii poliţiei care remit nota să verifice dacă persoanele private de libertate au înţeles, efectiv, conţinutul
– se spune în raportul CPT privind România.

Drepturile ce ar trebui garantate indiferent de timpul petrecut în secție

CPT reaminteşte că acordă o importanţă deosebită celor trei drepturi pentru persoanele private de libertate:
- dreptul de a informa o rudă sau o terţă persoană că se află în detenţie,
- dreptul la un avocat şi
- dreptul de a fi consultat de un medic.
CPT mai reaminteşte că riscul intimidării şi relelor tratamente este cel mai ridicat în perioada imediat următoare privării de libertate.
Deși în raportul CPT se admite că majoritatea persoanelor reţinute de poliţie şi-au putut anunţa rapid – direct sau prin intermediari – rudele despre situaţia lor, Comitetul subliniază că acest drept nu este, încă, garantat în mod clar în cazul persoanelor private de libertate de către poliţie, prin conducerea la secție pentru identificare.
CPT face apel la autorităţile române să ia măsurile necesare pentru ca dreptul de a informa rudele sau un terţ să fie clar garantat oricărei persoane chiar din primul moment al privării de libertate.
Citiți aici întregul raport CPT pentru România.
Sursa: apador.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu