joi, 3 iunie 2010

Oyal vs. Turcia, 4864/05, 23 martie 2010

Transfuzie de sange. Infectare cu HIV. Obligatia statului de a suporta pe viata
costurile medicale. CEDO. Oyal vs. Turcia



Cauza priveşte obligarea statului turc la plata costurilor medicale pe viata ca urmare a contaminarii cu virusul HIV prin transfuziile de sange efectuat imediat dupa nasterea reclamantului.

Oyal vs. Turcia, 4864/05, 23 martie 2010

In fapt

Reclamantii, Yiğit Turhan Oyal, nascut pe 6 mai 1996, si parintii acestuia, Nese si Nazif Oyal, nascuti in 1973 si respectiv in 1961, sunt cetateni turci. In prezent locuiesc in Izmir (Turcia).

Deoarece s-a nascut prematur, Yiğit a fost supus unor transfuzii de sange pentru hernie inghinala si ombilicala, in urma carora a contractat virusul HIV. Ulterior, parintilor acestuia li s-a comunicat faptul ca virusul poate degenera in Sindromul Imunodeficienţei Dobândite (SIDA).

In mai 1997, reclamantii au introdus o actiune penala pentru neglijenta medicala, impotriva doctorilor care au efectuat transfuziile de sange, impotriva directorului reprezentantei Crucii Rosii din Izmir (de la care a fost obtinut sangele) si impotriva Ministerului Sanatatii. S-a dispus insa incetarea procesului pe motiv ca persoanele acuzate nu aveau nicio culpa.

Pe 19 decembrie 1997, reclamantii au introdus o actiune civila atat impotriva directorului reprezentantei Crucii Rosii din Izmir cat si impotriva Ministerului Sanatatii. Pe 13 octombrie 1998, reclamantii au declansat o procedura administrativa impotriva Ministerului Sanatatii.

Atat instantele civile, cat si cele administrative au apreciat ca directorul reprezentantei Crucii Rosii din Izmir a comis o grava abatere prin furnizarea de sange contaminat cu HIV dar si faptul ca Ministerul Sanatatii este raspunzator pentru neglijenta agentilor sai in indeplinirea obligatiilor de serviciu.

Mai mult decat atat, instantele civile au retinut ca nedescoperirea contaminarii sangelui s-a datorat culpei personalului medical care nu efectua testele necesare pentru analiza sangelui, intrucat in acea perioada erau considerate prea scumpe.

Deasemenea, instantele au constatat ca inainte de contaminarea lui Yiğit nu a existat nicio dispozitie legala care sa oblige donatorii de sange sa furnizeze informatii referitoare la viata lor sexuala, necesare pentru o mai buna apreciere a eligibilitatii lor ca donatori. Avand in vedere atat aceste deficiente cat si nerespectarea de catre persoanele acuzate a dispozitiilor legale existente, instantele civile si administrative, au acordat reclamantilor despagubiri sub forma daunelor morale.

In urma acestor hotarari, reclamantilor le-au fost retrase ”carnetele verzi”, emise de Ministerul Sanatatii pentru persoanele cu venituri modeste pentru a le permite accesul gratuit la asistenta medicala si medicamente.

Desi autoritatile au promis sa suporte cheltuielile ingrijilor medicale necesare lui Yiğit, stabilite in cuantum de 6 800 de euro pe luna, atat directorul reprezentantei Crucii Rosii din Izmir cat si Ministerul Sanatatii au refuzat sa faca acest lucru.

Grav afectat atat de reactiile parintilor altor copii cat si de refuzul initial al autoritatilor de a-l admite pe Yiğit la scoala, tatal acestuia s-a imbolnavit, si in prezent se afla in incapacitate de munca. Confruntandu-se cu dificultati financiare severe, parintii acestuia au facut apel la ajutorul prietenilor de familie pentru a plati ingrijirile medicale.

Desi Yiğit a fost in cele din urma admis la o scoala publica, el nu a avut prieteni apropiati, motiv pentru care a fost supus unor sesiuni saptamanale de psihoterapie.

In drept

Curtea a observat ca ancheta penala privind plangerea reclamantilor a fost oprita pe motiv ca persoanele acuzate nu aveau nicio culpa.

Conform principiilor stabilite in jurisprudenta Curtii, obligatia pozitiva impusa statelor de Articolul 2 nu presupune aplicarea legii penale in cazul unor incalcari neintentionate ale dreptului la viata sau la integritate corporala, cum ar fi cazul neglijentei medical. In consecinta, Curtea a trebuit sa verifice daca sistemul juridic turc a acordat reclamantilor cai de actiune suficiente si adecvate respectand astfel obligatia pozitiva care ii revenea statului.

Ea a constatat ca reclamantii au avut acces la instantele civile si administrative, care au stabilit atat responsabilitatea contaminarii cu HIV a lui Yiğit cat si despagubirile cuvenite. Curtea a considerat insa ca aest lucru nu a fost suficient pentru ca indemnizatia acordata nu a acoperit decat an de ingrijiri medicale si medicamente pentru Yiğit.

Mai mult decat atat, dupa respingerea actiunii lor impotriva directorului reprezentantei Crucii Rosii din Izmir si impotriva Ministerului Sanatatii, precum si dupa retragerea carnetelor verzi, reclamantii s-au regasit in situatia de a nu mai putea suporta costurile ridicate (6 800 de euro pe luna) ale tratamentului.

Desi instantele nationale au adoptat o atitudine rationala si pozitiva in judecarea directorului reprezentantei Crucii Rosii din Izmir si a Ministerului Sanatatii si au dispus plata despagubirilor catre reclamantilor, Curtea a considerat ca pentru a restabili un just echilibru, instantele trebuiau sa acorde o suma globala care sa acopere atat prejudiciul moral cauzat reclamantilor cat si costurile pe viata ale ingrijirilor medicale pentru Yiğit.

Luand in considerare, de asemenea, durata excesiva – de noua ani, patru luni si saptesprezece zile – a procedurii administrative, care prezenta o deosebita importanta pentru sanatatea si siguranta publica precum si pentru prevenirea unor erori similare, Curtea a hotarat in unanimitate ca a fost incalcat Articolului 2 din Conventie.

Satisfactie echitabila

Curtea a obligat statul la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de daune materiale, 78.000 de euro cu titlu de daune morale si 3.000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecata.

Sursa: http://www.juridice.ro/108042/transfuzie-de-sange-infectare-cu-hiv-obligatia-statului-de-a-suporta-pe-viata-costurile-medicale-cedo-oyal-vs-turcia.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu