luni, 15 februarie 2010

Medicii din Romania participa acum si de la distanta la Conferinta despre Retrovirusuri si Infectii Oportuniste (CROI 2010)

Bucuresti- 09 Februarie 2010 - În premieră, medicii din România pot participa de la distanță la cea de-a 17-a Conferință despre Retrovirusuri și Infecții Oportuniste (CROI 2010) de la San Francisco, prin intermediul ediției în limba română a buletinului informativ electronic cu evaluare on-line. Inițiativa este creditată de Colegiul Medicilor din România ca activitate de Educație Medicală Continuă la Distanță.
Ediția în limba română a știrilor de la CROI 2010 este disponibilă pentru prima dată ca rezultat al parteneriatului între NAM Publications Limited din Marea Britanie, Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Grantwriting.ro. Proiectul beneficiază de sprijinul Merck Sharp & Dohme România.
Toți membrii comunității medicale și ai echipelor multidisciplinare care fac managementul infecției HIV, ai organizațiilor comunitare și persoanele afectate de HIV sunt invitați să se aboneze gratuit la buletinele informative electronice pe pagina dedicată conferinței http://www.aidsmap.com/CROI2010.

NAM publică pentru fiecare zi a conferinței de la San Francisco (16-19 februarie 2010) un buletin informativ electronic cu știrile cheie ale zilei. Ediția în limba română asigură accesul rapid la cele mai noi descoperiri științifice comunicate la CROI 2010 pentru că este disponibilă în doar câteva ore de la publicarea ediției în limba engleză, cu avizarea specialiștilor de la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Medicii care doresc să beneficieze de credite EMC trebuie să se înscrie din timp și să completeze toate cele 4 chestionare corespunzătoare fiecărei ediții a buletinului informativ publicat pentru fiecare zi a conferinței. Abonarea la buletinele informative electronice se face pe pagina dedicată conferinței http://www.aidsmap.com/CROI2010.
Buletinele informative vor fi distribuite prin email pe 18, 19, 22 și 24 februarie.

Agenda CROI 2010 (http://www.retroconference.org/2010/) aduce noutăți celor interesați de următoarele domenii: virologie HIV și toate celelalte retrovirusuri, epidemiologie moleculară, imunologie HIV, patogeneza imunodeficienței cauzate de HIV, neuropatogeneza și complicațiile neurologice, transmiterea HIV și infecția primară/acută, vaccinuri preventive HIV, vaccinuri terapeutice HIV și terapii imunitare (precum citokinele), genomică umană, terapie antiretrovirală, rezistența la terapia anti-HIV (precum mecanisme moleculare, patogeneză, implicații clinice, epidemiologie și diagnosticul rezistenței), farmacologie clinică, complicațiile infecției cu HIV, infecții oportuniste, co-infecțiile cu virusurile hepatitice, malignități legate de SIDA, pediatrie, contextul materno-fetal, tehnologii novatoare de diagnostic și noi instrumente de monitorizare, epidemiologia infecției HIV.

NAM este o organizație comunitară, deținătoare de premii și distincții, care activează în Marea Britanie și furnizează informații de încredere și exacte despre HIV persoanelor HIV pozitive din toată lumea și profesioniștilor care le tratează, le îngrijesc și le susțin.
Publicațiile NAM sunt bazate pe dovezi și evaluate de două comitete medicale internaționale și un comitet al persoanelor seropozitive HIV, ambele menite să asigure acuratețe, echilibru, relevanță și accesibilitate a informațiilor.
NAM sprijină orice persoană:
să preia controlul asupra propriei vieți și sănătăți
să înțeleagă și să adere la tratamentul HIV
să trăiască mai mult, o viață mai sănătoasă.

Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” reunește o echipă de renumiți specialiști cu expertiză în domeniul HIV/SIDA și este coordonatorul național al monitorizării și evaluării infecției HIV/SIDA în România.


NAM Publications
Tel: +44 (0) 20 7840 0050
Fax: +44 (0) 20 7735 5351
Caspar Thomson, Director Executiv
http://www.aidsmap.com/CROI2010
Parteneri in Romania: Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Grantwriting.ro
http://www.aidsmap.com/CROI2010

Sursa: www.comunicatedepresa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu