miercuri, 14 octombrie 2009

Un studiu leaga sexul in grup de riscul crescut de infectare cu HIV

Cercetatori australieni au monitorizat sanatatea barbatilor gay HIV-negativi in scopul de a gasi indicii in ceea ce priveste care dintre convingeri si comportamente pot sa ii plaseze pe unii dintre acesti barbati la un risc ridicat de infectare cu HIV.

Cercetatori din Australia care studiaza riscul sexual si riscul de transmitere a HIV au inventat termenul „aventurism sexual”. Activitati de genul implicarea in sexul in grup, a avea un numar mare de parteneri sexuali si participarea la saunele sexuale sunt toate considerate „aspecte ale aventurismului sexual”.

Acesti cercetatori australieni au monitorizat sanatatea barbatilor gay HIV-negativi in scopul de a gasi indicii referitoare la convingerile si comportamentele care ii plaseaza pe unii dintre acesti barbati la un risc ridicat de infectare cu HIV. Datele lor preliminare au sugerat ca barbatii care au participat la sex in grup au avut o probabilitate semnificativ mai mare de a avea contact sexual anal neprotejat. Cercetari anterioare au descoperit ca unii barbati care au participat la sexul in grup au depreciat posibilitatea de risc la HIV in favoarea „importantei placerii si excitarii sexuale”.

Din cauza ca existau relativ putine cercetari despre barbatii gay, sexul in grup si riscul de infectare cu HIV, si pe baza cercetarii lor preliminara, cercetatorii australieni au realizat un sondaj mare care a cuprins mai mult de 700 barbati care au participat la sex in grup. Ulterior, 16 dintre barbati au fost intervievati mai pe larg despre viata lor sexuala. Cercetatorii au descoperit ca un procent substantial dintre barbatii care au participat la sex in grup au avut contact sexual anal neprotejat.

Detalii despre studiu

Echipa de cercetare a realizat sondajul in 2007 si 2008, iar mai tarziu au analizat datele de la 746 barbati care au completat sondajul prin mai multe cai – prin intermediul internetului, personal la petreceri sau saune sexuale organizate. In medie, profilul lor a fost urmatorul:

• Varsta – 40 de ani (intre 17 si 72 de ani)
• 58% aveau unele studii universitare
• 84% s-au autoidentificat a fi gay
• 90% au declarat ca au fost testati pentru HIV, iar 71% dintre acestia au declarat ca erau HIV-negativi

Rezultate

Aproximativ 60% dintre barbatii din acest studiu au declarat ca au participat la sex in grup in ultima luna. Conform spuselor cercetatorilor, 33% dintre barbati au dezvaluit ca ei „de obicei participa la sex in grup cel putin lunar.”

Ce reprezinta sexul in grup?

Aproximativ 33% dintre barbati au declarat ca pentru ei sexul in grup a implicat doar alti doi barbati. In mod surprinzator, aproape 30% dintre barbati au spus ca pentru ei „sexul in grup a implicat mai mult de alti cinci barbati.”

Majoritatea barbatilor din acest sondaj, aproximativ 80%, au declarat ca ei au avut contact sexual anal. La aproximativ o treime dintre acestia, nu s-au folosit prezervative.

Conform spuselor cercetatorilor, unii barbati au avut contact sexual anal neprotejat doar cu parteneri de ocazie „pe care ei i-au considerat a fi de acelasi status HIV ca si ei.”

Serodiscordanta

Cercetatorii au descoperit ca, „cativa dintre barbatii HIV-negativi au avut contact sexual anal neprotejat cu oricare parteneri HIV-pozitivi.” Cu toate acestea, au existat de asemenea urmatoarele descoperiri:

• In randul celor 144 barbati HIV-pozitivi, 24% au dezvaluit ca ei au fost partenerul insertiv in timpul contactului sexual anal neprotejat cu un partener care nu era HIV-pozitiv.
• In randul celor 526 barbati HIV-negativi, 9% au declarat ca au fost penetrati anal fara prezervativ de un barbat despre care ei nu stiau a fi HIV-negativ.

Influentarea riscului

Echipa de cercetare a sustinut ca au existat factori care au ajutat la facilitarea contactului sexual anal neprotejat in randul barbatilor din acest studiu, dupa cum urmeaza:

• Lipsa intentiei clare de a folosi prezervative
• A nu fi HIV-negativ – a fi HIV pozitiv sau a nu cunoaste statusul de infectare al unei persoane
• A avea cel putin cinci barbati intr-o sesiune de sex in grup
• Implicarea in sexul in grup cel putin in fiecare luna

Presupuneri gresite si consecinte periculoase

O alta descoperire din acest studiu a aratat ca barbatii care nu isi cunosteau statusul HIV au avut intr-o anumita masura o probabilitate mai mare de a raporta sexul anal neprotejat cu parteneri despre care ei credeau a fi HIV-negativi. Autorii studiului sugereaza ca, concluziile pe care barbatii le-au facut despre statusul HIV al partenerilor lor sexuali au fost bazate pe „presupuneri” – poate aspectul fizic sau alte caracteristici.

Placere si pericol

Echipa din Australia noteaza ca majoritatea barbatilor chestionati au parut a fi „bine informati despre transmiterea HIV”. Intr-adevar, ei au adaugat ca acesti barbati nu se „angajeaza in comportamente la risc din cauza lipsei de informatii despre sexul mai sigur.” Comportamentul sexual al acestor barbati pare a fi direct organizat in jurul dorintelor si placerilor lor mai degraba decat in reducerea riscului HIV. Acest lucru poate aparea din cauza neintelegerilor si lipsei de perceptie a riscului si pericolului deciziilor initiale despre statusul HIV al partenerului sexual pe baza aspectului sau fizic.

Cultura sexuala in randul barbatilor gay din Australia este probabil similara cu accea a barbatilor gay din celelalte tari bogate. In mod cert, datele din Australia subliniaza necesitatea de a ajunge la barbatii gay care participa la sexul in grup, din cauza ca numarul mare de barbati cu care ei au facut sex mareste potentialul de raspandire a HIV si a altor infectii cu transmitere sexuala.

Analiza australiana, care sugereaza ca unii barbati isi organizeaza comportamentul lor sexual pe baza placerii si dorintei deasupra reducerii riscului HIV, poate stimula echipe de cercetatori din alte tari pentru a investiga aceasta problema. In acest timp, poate aparea o mai buna intelegere a motivatiei si contextului pentru aceste comportamente la risc. O asemenea intelegere poate ajuta la ghidarea si intensificarea programelor de prevenire a HIV.

Articol tradus de Asociatia SENS POZITIV, sursa documentare EATG.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu