duminică, 9 august 2009

Interactiune medicamentoasa confirmata intre Lopid si Kaletra

Kaletra (lopinavir/ritonavir) poate reduce semnificativ nivelurile sanguine ale medicamentului pentru scaderea trigliceridelor Lopid (gemfibrozil), conform rezultatelor unui studiu publicat online pe 3 august in Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes.

Medicamentele HIV moderne s-au dovedit a fi destul de puternice in reducerea replicarii HIV, insa multe dintre ele pot deregla echilibrul grasimilor din sange – incluzand colesterolul si trigliceridele. Acest lucru se aplica mai ales in cazul inhibitorilor de proteaza (IP). Cu toate ca diferitii inhibitori de proteaza au efecte variabile asupra trigliceridelor, majoritatea sunt prescrisi cu o doza mica de Norvir (ritonavir), unul dintre medicamentele cele mai incriminate. In momentul in care trigliceridele cresc foarte mult, creste de asemenea si riscul de aparitie a bolilor cardiace, steatozei hepatice (ficat gras) si pancreatitei.

In mod ideal, trigliceridele trebuie sa aiba o valoare sub 150 mg/dl, iar orice valoare peste 200 mg/dl este considerata mare. Terapia cu IP, impreuna cu alti factori de risc, cum ar fi varsta, dieta si exercitiile fizice, pot creste uneori foarte mult nivelul trigliceridelor. Pentru a scadea nivelul trigliceridelor la aceste persoane, cadrele medicale adesea isi indreapta atentia spre o clasa de medicamente numita fibrati.

Studiile anterioare au sugerat ca Lopid ar putea interactiona in mod negativ cu medicamentele HIV. Cu scopul de a testa aceasta teorie, Kristin Busse, farmacista, de la Departamentul de Farmacie din cadrul Institutiilor Nationale ale Centrului Clinic de Sanatate (National Institutes of Health Clinical Center) din Bethesda, Maryland, si colegii ei au intreprins un studiu pe 15 voluntari HIV-negativi. In prima zi de studiu, echipa de cercetatori a testat nivelul sanguin al voluntarilor dupa ce au luat 600 mg de Lopid. Apoi voluntarii au luat Kaletra in fiecare zi, timp de doua saptamani. Dupa 14 zile, participantii la studiu au luat o alta doza de Lopid, in timp ce Kaletra se afla inca in organismul lor.

Echipa de cercetatori a descoperit ca, Kaletra a redus nivelul de Lopid cu mai mult de 40 procente. Cu toate acestea, ei nu au putut sa identifice modalitatea prin care Kaletra scadea nivelul sanguin de Lopid, nici nu au fost in stare sa determine cine a fost de vina, lopinavirul sau ritonavirul din Kaletra.

Din cauza faptului ca mecanismul exact prin care Kaletra altereaza nivelul sanguin de Lopid este necunoscut, echipa lui Busse nu a facut recomandari specifice pentru gestionarea interactiunii. Cresterea pur si simplu a dozei de Lopid ar putea sa nu fie sigura sau potrivita. Schimbarea Kaletrei cu un alt IP bustat cu Norvir poate sa nu fie buna, daca problema principala este reprezentata de ritonavir. Schimbarea spre un alt fibrat – cum este Tricor (fenofibrat) – poate de asemenea sa nu reprezinte modalitatea cea mai buna de actiune, din moment ce este posibil ca si ceilalti fibrati sa interactioneze cu Kaletra.

In cele din urma, autorii incurajaza realizarea unor studii viitoare pentru o mai buna intelegere a motivului din spatele interactiunii; ei de asemenea doresc sa alerteze cadrele medicale in legatura cu aceasta problema.

Articol tradus de Asociatia SENS POZITIV, sursa documentare AIDSmeds.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu