joi, 30 iulie 2009

Studiul Mma Bana: transmiterea de la mama la copil redusa sub 1% la mamele care alapteaza si iau tratament ARV

Tratamentul antiretroviral (ARV) luat in timpul sarcinii si alaptarii a dus la o rata de transmitere de la mama la copil mai mica de 1%, arata o comparatie mare a doua triple-terapii la femei cu CD4 mai mare de 200 celule/mm3, potrivit studiului Mma Bana prezentat saptamana trecuta la a cincea conferinta a IAS, in Cape Town.

Studiul a aratat de asemenea ca un regim triplu-nucleosid analog continand abacavir este la fel de eficient ca un regim care are la baza un inhibitor de proteaza intr-o populatie de femei cu o incarcatura virala relativ mica (s-a demonstrat in trecut ca Trizivir este mai putin eficient decat efavirenz la persoanele cu o incarcatura virala peste 100.000 copii/ml, aceasta ducand la retragerea acestuia de pe lista medicamentelor de prima linie de tratament in SUA si Europa).

Cu toate astea ar trebui notat ca femeile inrolate in acest studiu au fost urmarite pe o perioada de aproape 9 luni, ceea ce ar putea sa nu fie indeajuns pentru a masura cat de bine functioneaza Trizivir ca schema de tratament pe termen lung la femeile din Africa Sub-Sahariana.

Studiul Mma Bana a fost o comparatie randomizata a eficacitatii virusologice a PMTCT (prevenirea transmiterii de la mama la copil), eficacitate a doua regimuri antiretrovirale luate pe timpul sarcinii si alaptarii de femeile cu un numar de CD4 peste 200.

Cele 560 de femei seropozitive cu un numar de CD4 peste 200 au inceput una dintre cele doua scheme de tratament intre saptamanile 26 si 34 de sarcina. Au continuat tratamentul pe o perioada de inca sase luni de la nasterea copilului.

Femeile din primul grup au primit o combinatie de medicamente formata din trei inhibitori nucleosidici de revers transcriptaza (INRT) si anume: 3TC, abacavir si AZT, dozati ca Trizivir. Nevirapina nu este recomandata femeilor care au un numar de CD4 mai mare de 250, din cauza riscului mare de toxicitate a ficatului, deci trebuie gasita o alternativa care sa fie valabila pentru femeile insarcinate cu un numar mai mare de CD4.

Femeile din celalalt grup au fost tratate cu inhibitorul de proteaza lopinavir/ritonavir (Kaletra) in combinatie cu 3TC si AZT (dozat ca Combivir).

De asemenea in studiu au mai fost incluse 170 de femei cu un numar de CD4 mai mic de 200. In concordanta cu ghidul de tratament de la acel moment, pentru a-si proteja propria sanatate au inceput un tratament combinat format din nevirapina plus 3TC si AZT intre saptamanile 18 si 34 de sarcina.

Toate mamele au primit supliment de AZT (zidovudina) in timpul travaliului.

Nou nascutii au primit o singura doza de nevirapina dupa nastere si tratament cu AZT (zidovudina) timp de o luna de zile.

Femeile din grupul randomizat au avut un numar de CD4 mediu de 400 celule/mm3 si au fost inrolate in studiu in jurul saptamanii a 27-a de sarcina. Media incarcaturilor virale a fost relativ scazuta in grupul randomizat; 13.300 si 9100 in grupul care a luat Kaletra, respectiv Trizivir, cu doar 15% femei avand o incarcatura virala mai mica de 100.000 copii/ml.

In grupul observational care a primit nevirapina, media CD4 a fost de 147 celule/mm3 iar media incarcaturilor virale a fost de 51.000 de copii/ml. 37 % au avut incarcatura virala peste 100.000 copii/ml.

Studiul a urmarit doua rezultate principale: proportia femeilor cu o incarcatura virala mai mica de 400 copii/ml la nastere si in timpul alaptarii in lunile 1, 3 si 6; si rata transmiterii de la mama la copil, evaluata la nastere si la 1, 3 si 6 luni de alaptare la san. De asemenea au fost colectate si date despre evenimentele nedorite, catalogate ca nasteri de copii morti, nasteri de copii prematuri sau cu o greutate mica la nastere.

La momentul nasterii, proportii egale dintre femeile care luau terapie tripla cu INRT (96%), tratament pe baza de inhibitor de proteaza (93%) si tratament care sa includa nevirapina (94%) au avut o incarcatura virala mai mica de 400 copii/ml. Media duratei de tratament a fost de 11 saptamani in grupul randomizat si 13 saptamani in cel observational.

In plus, o proportie similara de femei si-au mentinut incarcatura virala suprimata pe timpul alaptarii la san, indiferent de tratamentul pe care il luau (92% vs 93% vs 95%).

Rata cumulativa de transmitere de la mama la copil in cele trei grupuri a fost la fel de scazuta (2% in grupul INRT vs mai putin de 0,4% in grupul care a luat Kaletra vs 0,6% in grupul care lua nevirapina). Diferentele nu au fost semnificative statistic.

Putinele cazuri de transmitere din timpul studiului au avut loc aproape in intregime in uter, la femeile care aveau o incarcatura virala mare la inceputul studiului si au luat tratament ARV pentru o perioada mai scurta de timp, inainte de nastere, iar in unele cazuri la femeile cu o istorie personala cu probleme in ce priveste aderenta la tratament. O suprimare insuficienta a incarcaturii virale poate explica acest fel de transmitere, si indica faptul ca tratamentul ARV trebuie inceput mai repede in timpul sarcinii, pentru a obtine o suprimare rapida a incarcaturii virale inainte de nastere.

Doar doua transmiteri au avut loc in timpul alaptarii, in unul din cazuri de la o mama care avea o incarcatura virala mai mica de 50 copii/ml in lunile 1 si 3 si fara probleme in ce priveste aderenta.

Nu au fost diferente intre copiii nascuti cu probleme de greutate din cele doua grupuri, chiar daca in grupul mamelor care au luat Kaletra s-au nascut mai multi copii prematur (p = 0.04).

Mai mult, a fost o rata comparabila de copii nascuti morti intre grupul de mame care luau trei INRT (3%) si cele care au primit un inhibitor de proteaza (2%). Totusi, 7% dintre copiii ai caror mame au luat nevirapina s-au nascut morti.

Efectele secundare au cauzat schimbarea tratamentului la 2% dintre femeile care luau tratament cu INRT triplu sau tratament de baza cu inhibitor de proteaza.

Aproximativ 75% dintre femei au alaptat timp de 5 luni. Aproximativ toti sugarii au fost intarcati la 6 luni de la nastere. Mortalitatea infantila pe timpul alaptarii a fost de 2% la femeile care au luat tratament triplu cu INRT, 3% la cele care au luat inhibitor de proteaza si 4% la cele care au inceput tratamentul cu nevirapina deoarece aveau un numar scazut de CD4.

Rata transmiterii de la mama la copil in studiul Mma Bana a fost cea mai scazuta de pana acum, observata in studiile randomizate ale tratamentului antiretroviral luat pe timpul sarcinii si alaptarii, si in ciuda ratei mari de substitutie in grupul care a luat nevirapina, a aratat ca nevirapina este remarcabil de eficienta in prevenirea transmiterii de la mama la copil la femeile cu o incarcatura virala mare si un numar mic de CD4.

Articol tradus de Asociatia SENS POZITIV, cu acordul Organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu