marți, 3 martie 2009

Pionierii din domeniul cercetarii SIDA declara ca tratamentul-ca-strategie-de-prevenire merita testat

Unul dintre deschizatorii de drumuri din domeniul cercetarii SIDA, profesor de retrovirusologie in trecut la Harvard, William Haseltine, a declarat ca monitorizarea universala si tratamentul ofera in momentul de fata cele mai bune sperante pentru controlarea pandemiei HIV.

Intr-un editorial publicat in revista de stiri The Atlantic, Haseltine a declarat ca alte trei personalitati implicate in descoperirea HIV – Robert Gallo, Max Essex si Robert Redfield – au ajuns la aceeasi concluzie.

”Istoria ne-a aratat ca epidemiile pot fi controlate, chiar si in absenta unui vaccin”, a declarat el. “Atat sifilisul cat si tuberculoza au fost pandemice la sfarsitul secolului nouasprezece, iar ambele epidemii au fost controlate prin diagnosticare eficienta si tratament”.

”Recomand ca OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), PEPFAR (U.S. President's Emergency Plan for AIDS Relief) si Fondul Global sa inceapa studii pentru evaluarea eficientei monitorizarii universale si a tratamentului timpuriu pentru prevenirea transmiterii HIV”, a indemnat el.

La un seminar recent, despre provocarile administratiilor mondiale, tinut la James Martin 21st Century School la Universitatea Oxford, Profesorul Jonathan Weber de la London’s Imperial College a declarat ca dupa 27 ani de cercetare in domeniul HIV, el nu crede ca posibilitatea descoperirii unui vaccin sa fie viabila. In schimb el crede ca terapia antiretrovirala la nivel populational este singura strategie disponibila in momentul de fata care poate ajuta la eradicarea HIV.

Tratamentul universal, sau monitorizarea universala si tratamentul, este un subiect de interes sporit al cercetarilor. In noiembrie 2008 Organizatia Mondiala a Sanatatii a publicat detaliile unui exercitiu matematic model care sugera ca daca toate persoanele din Africa de Sud ar putea fi diagnosticate si sa inceapa tratamentul antiretroviral in decurs de un an de la infectare, incidenta noilor infectari ar putea sa fie redusa cu 95% in decurs de 10 ani, ajungandu-se astfel la concluzia ca tratamentul poate reduce riscul de transmitere cu 99%.

La a Saisprezecea Conferinta pe Retrovirusuri si Infectii Oportuniste de luna trecuta, au fost prezentate doua studii despre riscul de transmitere in cadrul cuplurilor HIV-discordante. Unul dintre studii nu a indicat vreun caz de transmitere in cuplurile in care partenerul HIV-pozitiv lua antiretrovirale, in timp ce celalalt a observat o reducere cu 80% a riscului de transmitere.

Christophe Fraser, un epidemiolog de la Imperial College, Londra, a avertizat in cadrul conferintei ca efectul uimitor al tratamentului universal din modelul matematic poate sa nu fie pus in aplicare in viata reala daca dovedeste o eficienta mai mica de 99%, si a cerut o examinare atenta a presupunerilor din cadrul modelelor OMS de catre ceilalti epidemiologi inainte de a se ajunge la un consens general.

Articol tradus de catre Asociatia SENS POZITIV, cu acordul Organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu