vineri, 13 februarie 2009

Rosiglitazone amelioreaza pierderea de grasime si rezistenta la insulina la persoanele cu lipoatrofie


Medicamentul pentru diabet rosiglitazone (Avandia) a ameliorat lipoatrofia corporala la persoanele HIV-pozitive care iau terapie antiretrovirala, au raportat miercuri cercetatorii la a saisprezecea Conferinta pe Retrovirusuri si Infectii Oportuniste din Montreal. Insa cercetatorii nu au studiat efectul medicamentului asupra pierderii de grasime faciale.

Multe persoane cu HIV dezvolta lipoatrofie periferica, sau pierdere de grasime de pe fata, membre si fese. Pierderea de grasime poate fi stresanta datorita faptului ca produce schimbari ale aspectului fizic al unei persoane si este un semn evident de HIV/SIDA.

Lipoatrofia a fost legata de anumite medicamente antiretrovirale, in particular inhibitorii nucleosidici ai revers transcriptazei thymidinici (INRT) d4T (stavudine, Zerit) si AZT (zidovudine, Retrovir). Datorita efectelor secundare pe termen lung ale acestor medicamente, ele nu mai fac parte din categoria terapiei preferate in Europa si SUA, insa ele sunt des folosite in tarile slab dezvoltate.

Rosiglitazone apartine unei clase de medicamente cunoscuta sub numele de thiazolidinediones, care functioneaza prin cresterea activitatii unui receptor celular proteic numit PPAR-gamma care joaca un rol in metabolismul lipidic. INRT thymidinici inhiba puternic PPAR-gamma, astfel ca cercetatorii au evaluat daca rosiglitazone ar putea contracara acest efect.

Acest studiu prospectiv a inclus 71 participanti HIV-pozitivi cu pierdere de grasime care luasera INRT thymidinici o perioada de cel putin 12 luni in trecut, insa intrerupsesera aceste medicamente cu cel putin sase luni inainte de intrarea in studiu. Pacientilor le-a fost administrat aleator fie 4 mg rosiglitazone de doua ori pe zi fie placebo pentru 48 de saptamani. Pentru evaluarea schimbarilor de grasime corporale si metabolice s-au folosit teste de laborator si scanare DEXA (dual energy X-ray absorptiometry).

Caracteristicile initiale au fost asemanatoare la cele doua grupuri, cu exceptia ca cei care au primit placebo aveau media nivelurilor colesterolului mai mare. Majoritatea participantilor (85%) erau barbati si varsta medie s-a situat in jurul a 50 ani. Per total cantitatea medie de grasime corporala pierduta era de aproximativ 6500g. Aproape 40% aveau rezistenta la insulina pre-existenta, insa persoanele cu diabet in evolutie au fost excluse.

Pacientii aveau infectia HIV sub control, aproximativ 90% aveau incarcatura virala sub 400 copii/ml si media valorilor CD4 cuprinsa intre 600 si 700 celule/mm3. In medie, participantii nu mai luasera INRT thymidinici de aproximativ patru ani.

Inainte de saptamana 48, grasimea corporala s-a reacumulat in ambele grupuri, asa cum este de asteptat atunci cand pacientii nu mai iau INRT thymidinici (reacumularea de grasime se face foarte incet in absenta INRT thymidinici, chiar si fara interventie medicamentoasa cum este rosiglitazone). Insa imbunatatirea a fost mult mai mare in grupul rosiglitazone decat in grupul placebo, cu acumulare de grasime de 900g respectiv 300g. Rosiglitazone a mai produs si o imbunatatire mai mare a procentului de grasime corporala acumulata (15% respectiv 5%).

Mai mult de atat, rezistenta la insulina (determinata prin metoda HOMA) si nivelul de insulina au scazut la pacientii care au luat rosiglitazone, in timp ce la cei care au luat placebo au crescut usor.

Media cresterilor la nivelul colesterolului total si non-HDL (“rau”) la saptamana 48 a fost semnificativ mai buna in grupul rosiglitazone, iar trigliceridele au aratat un trend nesemnificativ in aceeasi directie. HDL (“bun”) colesterol, insa, nu s-a schimbat in nici un grup. Indicele de masa corporala si densitatea minerala osoasa nu s-au schimbat semnificativ in nici un grup.

Rosiglitazone in general a fost bine tolerat. Noua participanti au fost pierduti pe timpul urmaririi (cate jumatate in fiecare grup), insa doar o persoana din grupul rosiglitazone a intrerupt tratamentul mai devreme datorita unei posibile reactii adverse legata de medicament (inrautatirea bolii coronariene preexistente).

In studiile anterioare facute la nivelul populatiei generale HIV-negativa, rosiglitazone a fost legat de cresterea riscului de boala cardiovasculara si scaderea densitatii osoase ducand la un risc crescut de fracturi. Pentru a explora si mai mult aceasta problema, cercetatorii au introdus analize aditionale incluzand markeri ai arterosclerozei, biomarkeri ai inflamatiei si biomarkeri ososi.

Datorita acestor descoperiri, investigatorii au concluzionat ca in absenta INRT thymidinici, rosiglitazone “imbunatateste semnificativ lipoatrofia periferica chiar si la subiectii fara rezistenta la insulina”, si poate fi “un lucru aditional promitator” pentru lupta cu lipoatrofia la indivizii HIV-pozitivi.

Unele studii din trecut ale rosiglitazone si pioglitazone (Actos), medicament din aceeasi clasa, nu au aratat aceleasi imbunatatiri ale lipoatrofiei legata de HIV, insa de obicei aceste studii au inclus participanti care au ramas pe INRT thymydinici. Pentru pacientii care au pierdere de grasime, schimbarea la o alta schema de INRT – daca este posibila o alternativa apropiata – ar fi primul pas preferat pentru controlul lipoatrofiei inainte de a se incerca alte medicamente.

Ca raspuns la intrebarea unei activiste din sala, Marisa Tungsiripat, cea care a prezentat studiul, a fost de acord ca studiul nu a evaluat schimbarile grasimii faciale – adesea marea ingrijorare a pacientilor – asa ca ramane neclar daca aceste descoperiri se vor transforma in beneficii “ale lumii reale” care vor fi notabile la persoanele cu HIV.

Articol tradus de catre Asociatia SENS POZITIV cu acordul Organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu