joi, 22 ianuarie 2009

Factorii de gazda si cei virali sunt importanti in infectia HIV acuta

Doua studii de caz europene au oferit o intelegere mai buna a modalitatii in care factorii ce tin de gazda si cei virali determina severitatea infectiei HIV primara si raspunsurile timpurii la tratament. In timp ce interactiunile virus-gazda sunt putin cunoscute si exista destule semne de intrebare in privinta asta, rapoarte din jurnalele Clinical Infectious Diseases si AIDS sustin ideea ca tipul HLA ar putea juca un rol in determinarea raspunsului din partea gazdei.

Progresia infectiei HIV depinde de multi factori – unii legati de virus si altii legati de gazda. Cunoscand mai multe despre acesti factori ar putea avea multe implicatii, de la schimbari aduse tratamentului antiretroviral la identificarea posibilelor tinte pentru eforturile de prevenire. Insa, a fost dificil de scos la iveala toti factorii implicati. In cadrul unor studii clinice de caz bazate pe situatii reale, doua grupuri de cercetare din Europa au identificat cativa dintre factorii de gazda si virali care au rol in timpul infectiei HIV primara.

Infectia HIV acuta severa

Intr-un articol aparut in editia din 15 ianuarie a Clinical Infectious Diseases, cercetatori spanioli au raportat doua cazuri de infectie HIV severa care a progresat direct la SIDA in timp ce pacientii aveau markeri imunologici ai infectiei acute. Intr-unul din cazuri investigatorii chiar au reusit sa identifice partenerul sexual care era sursa infectiei HIV.

HIV izolat de la toti pacientii a aratat semne de infectie agresiva la testele efectuate. Virusul se replica foarte eficient si putea sa infecteze celulele folosind co-receptorii CCR5 sau CXCR4. Virusul care foloseste CXCR4 a fost legat de infectia HIV avansata. Si mai mult, virusul izolat in cazul 2 era subtip CRF02-AG, subtip rar in Spania dar des intalnit in Africa de Vest si vestul Africii Centrale. Cercetatorii au notat ca prezenta lui in acest caz sever “creste ingrijorarile referitoare la conditia sa superioara de replicare si/sau la eficienta transmiterii”.

Investigatorii au analizat apoi pacientii pentru factori care i-ar fi putut face sa fie mai predispusi la progresia mai rapida a bolii. Antigenul leucocitar uman (HLA) clasa I este un grup de proteine care joaca un rol in raspunsul imunitar la infectii, inclusiv HIV. Anumite versiuni de HLA au fost asociate cu o mai rapida sau mai inceata progresie a infectiei HIV. Pe baza analizelor, pacientul din cazul 1 prezenta un tip specific de HLA, tipul HLA-B*3503, care a fost asociat cu o crestere a riscului de progresie a bolii.

Raspunsul imunitar la infectii virale cum este HIV include activarea celulelor CD8, cunoscute si ca limfocite T citotoxice, insa acest raspuns uneori poate sa nu apara fie din cauza functionarii gresite a sistemului fie datorita mutatiilor create de virus. La testele efectuate in vitro, pacientul 1 a aratat o inabilitate sporita de a crea un raspuns adecvat la HIV si la alt virus, virusul Epstein Barr, sugerand un defect inerent al raspunsului imunitar. In cazul 2, au fost cateva dovezi ca lipsa raspunsului s-ar fi datorat mutatiilor aparute la virus, insa cercetatorii nu au putut exclude existenta unui potential defect al sistemului imunitar al pacientului.

Terapia antiretrovirala in timpul infectiei acute

Intr-un studiu publicat in editia din 14 ianuarie a AIDS, cercetatori germani au descris legaturile dintre patru persoane la care analizele genetice ale genomilor virali au sugerat ca o persoana sursa, pacientul A, a infectat alte doua, pacientii B si C, in timpul contactului sexual. Pacientul C, apoi a transmis HIV unei a patra persoane, pacientul D. Secventa virala genica a fost aproape identica intre pacienti, genomul fiind in proportie de 99,6% identic in toate cele patru cazuri, sugerand ca transmisia a aparut in timpul unei perioade scurte de timp.

Ca parte a strategiei de tratare a infectiei acute, toti pacientii au primit terapie antiretrovirala pentru sase luni si toti au ajuns la incarcatura virala nedetectabila. La sase luni de la oprirea terapiei, incarcaturile virale ale pacientilor au crescut, pacientii A si C avand incarcaturi virale ridicate (90000 si respectiv 600000 copii/ml) si pacientii B si D avand incarcaturi scazute (7000 respectiv 33000 copii/ml).

Avand virus aproximativ identic, investigatorii au motivat ca diferentele in raspunsuri pot fi atribuite factorilor ce tin de gazda, asa ca apoi ei au analizat diferiti markeri ai functiei imunitare la cei patru pacienti. Ei au notat ca pacientul B avea o versiune potential protectiva a genei receptorului CCR5. Mai mult, pacientii B si D aveau versiuni de HLA asociate cu un mai bun control al bolii (HLA-B57 si respectiv HLA-A11). Investigatorii au spus ca datele lor sugereaza ca acesti factori cat si alti factori imunitari ai gazdei au un impact puternic asupra replicarii virale in timpul incetarii terapiei.

Studiul german a fost facut in contextul terapiei antiretrovirale din timpul infectiei HIV acute, care a aratat beneficii concrete in trialuri clinice, si in concluzie investigatorii au comentat ca factorii ce tin de gazda cum ar fi prezenta HLA-B57 ar trebui inclusi in trialuri despre terapia infectiei acute astfel incat contributia relativa a fiecaruia sa fie mai bine definita.

Acest articol a fost tradus cu acordul Organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu