marți, 9 decembrie 2008

Spital din Londra desemnat pentru testarea noului candidat pentru vaccin HIV

Centrul “St Stephen’s AIDS Trust” al spitalului Chelsea si Westminster din Londra a fost desemnat de catre “International AIDS Vaccine Initiative” (IAVI), pentru testarea ultimului candidat al IAVI pentru vaccin HIV.

Centrul cauta 32 de barbati si femei HIV-negativi, sanatosi, cu risc scazut de infectie HIV pentru a participa la trial.

In acelasi timp un alt trial, care foloseste acelasi vaccin dar cu alt orar al dozarii si un vaccin modificat pentru a actiona impotriva celei mai des intalnite tulpini de HIV acolo, va avea loc in India.

Scopul vaccinului este de a stimula celulele CD8, care omoara celulele infectate cu HIV. Aceasta inseamna ca un vaccin de succes nu va preveni complet infectarea cu HIV, dar va impiedica sistemul imunitar sa fie afectat de HIV, reducand replicarea virala si incarcatura virala in speranta de a intarzia sau de a preveni dezvoltarea SIDA.

Acesta este acelasi mod de actiune ca al candidatului ghinionistului Trial STEP, care a fost intrerupt anul trecut atunci cand s-a descoperit ca vaccinul era ineficient si mai mult de atat ar fi facut persoanele si mai vulnerabile la infectarea cu HIV.

Insa studiile noului vaccin, botezat TBC-M4, difera fata de trialul STEP in doua moduri.

In primul rand, vaccinul foloseste ca “vector” un virus inactivat diferit. Segmentele din genele HIV care (este sperat) vor stimula un raspuns imunitar sunt continute in carcasa altui virus care actioneaza printr-o modalitate ce produce o “infectie falsa”. Carcasa celuilalt virus poarta numele de vector.

Vaccinurile HIV de acest tip trebuie sa foloseasca un alt virus ca vector pentru ca atunci cand a fost folosita o versiune inactivata de HIV intreg in trialurile pe animale, l-au transformat intr-o tulpina cauzatoare de boli, conducand la o forma intarziata de SIDA.

Vectorul viral in acest studiu este MVA (Modified Vaccinia Virus – Virus Modificat pentru Vaccin), o forma relativ inactivata a virusului variolic. Ca un avantaj folosit este faptul ca voluntarii din studiu nu trebuie sa aiba vreo forma de imunitate pre-existenta la vector. Vaccinul Merck, Ad5, folosit in Trialul STEP folosea ca vector un virus comun-inghetat, iar pre-existenta imunitate pe care multi din voluntari o aveau la acest virus a fost un factor al lipsei de eficacitate si nocivitatii lui.

In al doilea rand, noul studiu foloseste o asa numita metoda de prima-amplificare. In acest tip de vaccin, genele HIV selectate sunt injectate prima data ca ADN simplu fara vreun vector viral. Ideea este ca acest lucru ar trebui sa pregateasca organismul sa aiba un raspuns imunitar puternic la vaccinul vector care va fi ulterior injectat. Pachetul de gene ADN folosit este numit ADVAX si are avantajul ca este ieftin de fabricat. Nu este nici un pericol ca ADN-ul simplu sa se recombine intr-o forma de virus cauzatoare de boli.

Deja a fost incheiat un trial cu vaccinul TBC-M4 in Chennai, India. Acolo prima doza de vaccin a produs un raspuns imunitar descris ca “modest” de catre cercetatori. Insa el chiar a produs un raspuns imunitar intr-o proportie de pacienti mai mare decat cea observata in trecut – 82% din cei 16 voluntari care au primit o doza mica si 100% din cei 16 care au primit o doza mare. Se doreste ca modelul imbunatatit sa intensifice acest raspuns imunitar.

Raspunsul imunitar va fi de asemenea masurat intr-un alt mod. Parte a problemei referitoare la studiile vaccinurilor anterioare este aceea ca in timp ce testele indicau ca in multe cazuri se producea un raspuns imunitar semnificativ, in privinta celulelor activate, nu se stie cu siguranta care tip de raspuns imunitar specific a suprimat in cele din urma replicarea HIV si incarcatura virala. Noul studiu al vaccinului, ca si testele imunologice standard, va folosi un test care masoara activitatea antivirala prezenta.

Dr Jill Gilmour, Director General al departamentului de Cercetare Clinica de la IAVI, a spus: “Testele de laborator folosite in momentul de fata in studiile clinice ale vaccinurilor pentru HIV pot sa nu fie un prezicator adecvat al faptului ca un vaccin poate preveni sau controla infectia HIV. Acest test va da posibilitatea cercetatorilor sa selecteze cel mai promitator vaccin candidat pentru testarea eficienta la scara-larga”.

Trialul este un studiu mic de faza I care este facut sa ghideze oamenii de stiinta in privinta cailor de imbunatatire a candidatilor pentru vaccin pentru HIV; nu a fost conceput sa demonstreze eficienta clinica impotriva HIV.

Cercetatorul principal, Profesorul Brian Gazzard al “St Stephen’s AIDS Trust”, a spus: “Speram ca acest trial va contribui la o mai buna intelegere a cum sa se induca un raspuns imunitar cu ajutorul unui vaccin pentru a oferi protectie impotriva infectiei HIV si SIDA”.

Acest material a fost tradus cu acordul organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu