luni, 15 decembrie 2008

Intoleranta la exercitii fizice poate fi datorata impactului tratamentului pentru HIV asupra inimii

Toleranta scazuta la exercitii fizice observata in randul persoanelor care iau tratament pentru HIV poate fi un semn timpuriu al unei disfunctii cardiace silentioase, lucru prezentat de un articol aparut in AIDS. Autorii raportului recomanda controale cardiace regulate la persoanele care iau tratament, lucru ce ar putea sa ajute la descoperirea timpurie a anormalitatilor subclinice si ar ajuta medicii sa ia decizii pentru a le da indicatii pacientilor asupra masurilor care trebuie luate in scopul mentinerii unei inimi sanatoase.

Expertii au indicat cateva motive pentru toleranta scazuta la exercitii fizice observata la persoanele cu HIV care iau tratament pentru HIV, incluzand fumatul, anemia si pierderea conditiei fizice datorata prezentei unei boli cronice. Unele medicamente anti-HIV, mai ales inhibitorii nucleosidici ai revers-transcriptazei (NRTI), sunt de asemenea implicati datorita stresului oxidativ pe care il dau asupra tesuturilor organismului, inclusiv cel muscular.

La inceputul anului 2008, cercetatorii francezi au adaugat o alta posibila cauza atunci cand au raportat toleranta scazuta la exercitii fizice si semne ale unei disfunctii a ventriculului stang in randul unui grup de barbati HIV-pozitivi. Cercetatorii au probat spusele lor printr-un viitor studiu. Studiul a recrutat 16 barbati HIV-pozitivi (albi, IMC<30 kg/m2, varsta intre 30-50 ani) care luau tratament pentru HIV de cel putin doi ani si care aveau afectiunea bine controlata (media nivelurilor celulelor CD4 era 503 celule/mm3 si incarcatura virala nedetectabila prezenta la cel putin doua treimi din participanti). Cercetatorii i-au comparat cu un grup de 21 barbati HIV-negativi care aveau aceeasi varsta, dimensiune corporala, acelasi obicei legat de fumat si nivel al activitatii.

Cercetatorii le-au facut participantilor o electrocardiograma (ECG) de repaus. Participantii HIV-pozitivi au aratat mai frecvent semne de disfunctie cardiaca, in mod particular probleme ale ventriculului stang in timpul diastolei (perioada in care ventriculul se reumple dupa contractie). Anormalitati ale relaxarii sau reumplerii au fost observate la 56% din persoanele HIV-pozitive, comparativ cu 14% in grupul de control.

Atunci cand participantii au fost supusi unui test de efort maximal, niciunul dintre ei, HIV-pozitiv sau negativ, nu a aratat semne clinice de ischemie miocardica sau ingreunare a curgerii sanguine la nivelul miocardului. Insa, barbatii HIV-pozitivi aveau o performanta semnificativ mai mica a unor indicatori ai functiei cardiace, chiar daca ambele grupuri aveau aceleasi obiceiuri de fumat, acelasi nivel al activitatii depuse si aceleasi valori ale hemoglobinei.

Debitul cardiac maxim a fost cu 14% mai scazut in grupul celor HIV-pozitivi decat in grupul de control. Frecventa cardiaca maxima a fost cu 6% mai scazuta in grupul celor HIV-pozitivi, insa la toti pacientii a atins cel putin 90% din valoarea corespunzatoare varstei. Autorii au sugerat ca acest lucru contrazice ipoteza care spunea ca un defect al sistemului nervos vegetativ, care controleaza frecventa cardiaca, este cauza intolerantei la exercitii fizice.

In schimb, cercetatorii au sugerat ca disfunctia cardiaca silentioasa observata in cadrul ECG de repaus este posibila cauza a intolerantei la exercitii fizice. La grupul HIV-negativ, fractia de ejectie, sau cantitatea de sange pompata de inima in timpul unei singure contractii, crescuta in timpul exercitiilor de intensitate moderata, a atins apoi o valoare constanta. La barbatii HIV-pozitivi, fractia de ejectie a crescut si apoi a descrescut gradat pe masura ce participantii treceau de la exercitii moderate la epuizare, indicand scaderea performantei. Important este ca, cercetatorii au spus, acest model a fost observat in mod special la barbatii care in trecut aratasera semne ale disfunctiei de repaus a ventriculului stang.

Cercetatorii au mai notat ca in comparatie cu grupul de control HIV-negativ, nivelul oxigenarii in tesutului muscular din coapse era semnificativ mai scazut doar la barbatii HIV-pozitivi cu disfunctie cardiaca de repaus. Ei sustin ca aceasta lipsa de oxigen a fost datorata disfunctiei cardiace centrale si nu datorita metabolismului dereglat al oxigenului din tesut deoarece nu a existat nici o diferenta intre cantitatea de oxigen consumat de tesuturi in timpul exercitiilor atat in grupul HIV-pozitiv cat si in grupul HIV-negativ. Un studiu anterior a sugerat ca intoleranta la efort la persoanele sub tratament pentru HIV este datorata unei disfunctii a tesutului muscular periferic.

Chiar daca au fost de acord ca este nevoie de studii mai mari pentru mai buna intelegere a cauzelor disfunctiei cardiace, cercetatorii recomanda monitorizarea mai atenta a pacientilor cu HIV care iau tratament. “Evaluarea factorilor de risc cardiovasculari si controlul cardiac regulat (incluzand ecografia cardiaca, ECG si testul de efort) ar trebui luate in considerare la pacientii HIV-pozitivi multiexperimentati pe tratament pentru detectare timpurie, prevenire si pentru urmarire ulterioara”.

Acest articol a fost tradus cu acordul organizatiei NAM, articolul original se gaseste aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu