miercuri, 29 octombrie 2008

Intreruperea tratamentului inceput timpuriu duce la declin extrem al CD4

Intreruperea tratamentului antiretroviral (ARV) de catre persoanele care au inceput tratamentul in primele cateva saptamani sau luni dupa infectarea cu HIV duce la un declin mare si extrem al CD4, conform unui studiu publicat online in Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes.

In ultimul deceniu, oamenii de stiinta au incercat sa determine daca inceperea tratamentului ARV intr-un timp foarte mic fata de momentul infectarii poate pastra raspunsuri imune anti-HIV si poate duce la o stare de sanatate si supravietuire crescuta. Deocamdata, insa, chiar daca un numar substantial de persoane cu HIV au inceput tratamentul devreme, rezultatele nu au fost constant favorabile.

Pentru a determina daca poate fi in siguranta intreruperea tratamentului ARV la persoanele care l-au inceput cat mai devreme, dr Remonie Seng, MD, de la Institutul National al Sanatatii si Cercetarii Medicale (INSERM) din Le Kremlin-Bicêtre, Franta, si colegii lui au analizat istoricul medical al 170 de persoane HIV pozitive care incepusera terapia ARV la cateva saptamani de la infectie, au stat pe tratament pentru cel putin sase luni si apoi au intrerupt tratamentul pentru cel putin trei luni. Media valorilor CD4 inainte de inceperea tratamentului era de 489, iar media valorilor CD4 chiar inainte de intreruperea tratamentului era de 769.

Echipa dr. Seng a gasit ca valoarea CD4 a scazut semnificativ dupa intreruperea tratamentului. Initial declinul a fost chiar dramatic, scazand de la aproximativ 800 inainte de intrerupere la aproximativ 590 la sfarsitul primului an de dupa intrerupere. Dupa trei ani de lipsa a tratamentului, media valorilor CD4 era de 416, o scadere de aproximativ 400 de unitati. Cand echipa dr Seng a comparat declinul CD4 din studiul lor cu declinul natural de la un grup similar de pacienti care nu incepusera niciodata tratamentul ARV, au descoperit ca ambele grupuri au ajuns la aproximativ acelasi nivel dupa trei ani de infectie HIV, doar ca declinul a fost mult mai mare in grupul celor care au inceput tratamentul timpuriu, deoarece valoarea CD4 a lor initial crescuse cu aproximativ 300 in timpul tratamentului.

In cele din urma, autorii au recomandat ca persoanele care incep tratamentul timpuriu, si care au o valoare a CD4 destul de mica cand il incep, sa nu intrerupa terapia ARV niciodata.

articolul original il gasiti aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu