vineri, 17 octombrie 2008

Cai de transmitere a virusului HIV

HIV se transmite:
  • Dacă ai contact sexual (vaginal, oral sau anal) neprotejat (fără prezervativ) cu o persoană infectată.
  • Dacă eşti însărcinată şi eşti seropozitivă, poţi transmite virusul copilului înainte de naştere, în timpul naşterii sau după naştere (prin alăptare la sân).
  • În urma unei intervenţii chirurgicale sau stomatologice dacă instrumentarul medical nu a fost sterilizat corespunzător.
  • Dacă îţi injectezi droguri cu un ac sau o seringă folosită de către o persoană infectată.
  • La cosmetică sau frizerie, dacă instrumentele folosite nu au fost sterilizate corect.
  • Prin tatuare, dacă acele pentru tatuaj nu sunt de unică utilizare, folosindu-se acelaşi ac la mai multe persoane. De asemenea, nu trebuie folosit de la un client la altul tuşul sau vopseaua pentru tatuaj, deoarece există riscul ca acest lichid să conţină sânge infectat de la clientul precedent.
  • Prin transfuzie, dacă primeşti sânge de la un donator infectat cu HIV. Riscurile infectării pe această cale sunt astăzi foarte mici în România, donatorii fiind testaţi înainte de a dona sânge pentru intervenţii medicale.
  • Atunci când oferi primul ajutor unei persoane seropozitive care a suferit un accident (cu sângerare), fără a respecta minime măsuri de precauţie (dacă nu ai la îndemână mănuşi sterile foloseşte o pungă de plastic).
HIV NU se transmite:
  • Folosind aceeaşi veselă sau aceleaşi tacâmuri cu o persoană infectată cu HIV.
  • Mâncând din mâncarea gătită de o persoană infectată.
  • Atingând, îmbrăţişând sau sărutând o persoană HIV+.
  • Folosind aceeaşi toaletă cu o persoană infectată.
  • Folosind aceleaşi obiecte cu o persoană infectată.
  • Stând în aceeaşi camera cu o persoană infectată.
  • De pe un scaun sau bancă unde a stat o persoană infectată.
  • Prin înţepături de insecte.
  • De la animal la om. Animalele nu sunt purtătoare de HIV, cu excepţia unei singure specii de maimuţă, considerată de unii specialişti sursa epidemiei.
  • Prin aer sau apă.
  • Prin lichide, ca laptele de animale, sucuri etc. Virusul nu le poate contamina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu