luni, 20 octombrie 2008

Traieste cu HIV: Bazele inceperii tratamentului ARV

Cand este cel mai bine pentru mine sa incep tratamentul?

Inceperea tratamentului ARV poate fi un lucru infricosator si coplesitor. Nu exista un raspuns bun sau gresit. Poti determina momentul cel mai bun pentru inceperea tratamentului dupa o discutie cu medicul tau. Acest moment depinde de:

¦ Sanatatea ta fizica, care include nivelul CD4 si al incarcaturii virale. Expertii considera ca persoanele cu valoarea CD4 sub 350 ar trebui sa inceapa tratamentul, mai ales daca au un nivel al incarcaturii virale mare.

¦ Pregatirea ta psihica pentru a incepe un program medicamentos zilnic.

Care dintre medicamente ar trebui sa le iau?

Pentru tratarea HIV intotdeauna se foloseste o combinatie sau o schema de medicamente antiretrovirale (ARV). O schema tipica contine medicamente din clase diferite. Clasele sunt: inhibitorii non-nucleozidici ai revers-transcriptazei (NNRTIs), inhibitorii nucleozidici ai revers-transcriptazei (NRTIs) si inhibitorii de proteaza (PIs). O schema terapeutica ar trebui selectata in functie de nevoile tale, tinand cont de:

¦ Eficacitate: unele persoane au o tulpina de HIV rezistenta la tratament. Testul de rezistenta te poate ajuta sa alegi cele mai bune medicamente.

¦ Comoditate: unele scheme terapeutice se pot lua doar o data pe zi.

¦ Efecte secundare: unele persoane pot fi mai predispuse la anumite efecte adverse decat altele.

¦ Interactiuni medicamentoase: unele medicamente ARV interactioneaza cu celalalte medicamente non-ARV, incluzand medicamentele naturiste.

¦ Alte infectii si boli: persoanele cu probleme ale rinichilor sau ficatului, de exemplu, ar putea avea nevoie sa evite unele medicamente sau sa fie monitorizate atent.

Ce ar trebui sa stiu despre efectele secundare?

Toate medicamentele ARV pot avea efecte secundare, mai ales cand incepi sa le iei. Temporar pot aparea gandirea intortocheata, visuri care par reale, urticarie, greata sau diaree. Efectele secundare pe termen lung includ niveluri ridicate ale lipidelor in sange si probleme ale ficatului. Discuta cu medicul tau cum poti minimaliza aceste efecte adverse, incluzand chiar inlocuirea medicatiei daca e necesar. Daca vrei sa omiti doze sau sa intrerupi tratamentul din cauza efectelor adverse, discuta imediat cu medicul tau despre asta.

Pot sa imi permit tratamentul?

In Romania costurile tratamentului ARV si ale monitorizarii lui sunt suportate de statul roman. Asa ca fiecare cetatean roman chiar si imigrantii legali si ilegali beneficiaza de tratament ARV gratuit.

SFATURI UTILE

Cum te poti pregati pentru inceperea si continuarea tratamentului:

¦ Fa-ti un plan

Inainte de a incepe tratamentul ARV, asigura-te ca intelegi: Cate pilule din fiecare medicament ar trebui sa iei de fiecare data? De cate ori pe zi trebuie sa iei fiecare medicament si cand sa il iei? Ce ar trebui sa faci daca uiti sa iei o doza? Care sunt posibilele efecte secundare si interactiuni medicamentoase?

¦ Eliminarea costurilor

Tratamentul pentru HIV este costisitor. Insa statul roman suporta toate cheltuielile lui, deci este gratuit.

¦ Discuta cu medicul tau

Esti ingrijorat despre efectele secundare? Prospectul medicamentelor e confuz? Nu ezita sa ceri medicului raspunsuri si sfaturi. Ca sa eviti interactiunile daunatoare dintre medecamente spune-i medicului ce alte medicamente iei, inclusiv medicamente naturiste si droguri recreationale.

¦ Evalueaza rezultatul

O data ce incepi tratamentul ARV tu si medicul tau trebuie sa urmariti la fiecare 3 luni valoarea incarcaturii virale pentru a vedea daca schema ta e eficienta.

¦ Informatii de baza

Intelegerea beneficiilor dar si riscurilor tratamentului ARV iti pot calma fricile. Afla-ti optiunile, inclusiv momentul cand sa incepi si cu ce medicamente sa incepi. Poti sa afli mai multe lucruri despre medicamentele ARV pe www.aidsmeds.com.

aceste informatii au fost preluate si traduse de pe www.poz.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu